vineri, 30 aprilie 2010

Scrisoare adresată tuturor Organizațiilor Kolping naționale și regionale


din partea

ORGANIZAȚIA KOLPING EUROPA

Kolpingplatz 5-11

D-50667 Koln

Germania

www.kolping.net

Hubert Tintelott, secretar european

ikw@kolping.net

Referitor la

Protejarea zilei libere de duminică

Organizația Kolping Europa a fost coorganizatorul „Primei Conferințe pentru protejarea duminicii libere” în Parlamentul European de la Bruxelles din 24 martie 2010.

Inițiativa pentru această conferință a plecat de la deputatul european și membru Kolping, domnul Thomas Mann și de la COMECE, Comisia Episcopatelor Comunității Europene.

În din ce în ce mai multe țări apărarea duminicii ca zi liberă este neglijată în favorarea protejării intereselor economice, în defavoarea oamenilor și a familiilor.

Ziua de duminică, ziua liberă nu este doar din perspectiva creștină o zi de odihnă și sărbătoare specială. Ziua liberă este, în general, importantă pentru menținerea sănătății omului; prin existența sa contribuie la coeziunea familiei și a societății. Împăratul Constantin cel Mare a decretat în anul 321 prima lege duminicală. Ziua liberă de duminică este, astfel, o valoare și mostenire importantă a culturii europene.

Consiliul Director Kolping Europa a hotărât la ultima sa întrunire din 10 martie 2010 la Strasbourg, să propună această temă, „Duminică liberă și protejarea duminicii” în cadrul organizației europene, respectiv organizațiilor naționale, spre a fi dezbătută.

S-au hotărat următoarele:

1. Organizația Kolping Europa va fi semnatara apelului în favorarea duminicii libere la sfârșitul acelei prime conferințe;

2. Organizația Kolping Europa se adresează tuturor organizațiilor naționale și regionale cu rugămintea, de a cuprinde tematica mai sus menționată în munca de asociație și să aducă subiectul în atenția publică, prin diferite metode de acțiune;

3. Organizația Kolping Europa susține strădaniile de a fi preluat acest subiect de protejare a zilei de duminică libere de către Inițiativa cetățenilor europeni; o asemnea inițiativă trebuie să fie însă cu mult timp înainte pregătită, respectiv să treacă prin anumite etape. Tratatul de la Lisabona a introdus o nouă formă de participare publică la modelarea politicii Uniunii Europene, și anume Inițiativa cetățenilor europeni. Aceasta permite unui milion de cetățeni dintr-un număr semnificativ de state membre să ceară direct Comisiei Europene luarea în discuție a unei inițiative de care sunt interesați, într-unul dintre domeniile de competență ale UE. Înainte ca cetățenii să își poată exercita acest drept, este necesară elaborarea unui regulament la nivel comunitar, care să prevadă câteva reguli și proceduri de bază. Dată fiind importanța acestui nou instrument pentru cetățeni, societatea civilă și părțile interesate din Uniunea Europeană, Comisia lansează o consultare publică de proporții, pentru a solicita opiniile persoanelor interesate în legătură cu modul în care ar trebui să funcționeze, în practică, inițiativa cetățenilor.

(http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/citizens_initiative/index_ro.htm)

4. Secretariatul Organizației Kolping Europa va pregăti materiale suport, care pot sta la baza acțiunilor și dezbaterilor în jurul acestui subiect. Secretariatele naționale și regionale pot, la randul lor, să întocmească materiale, documentații proprii și să încurajeze și Familiilor Kolping locale în vederea participării lor active la acest proces de pregătire a Inițiativei europene a cetățenilor.

Membri de conducere a Organizației Kolping Europa s-ar bucura, dacă cat mai mulți membri Kolping s-ar implica în transpunerea în practică a deciziilor Consiliului Director Kolping Europa.

Cu cele mai bune gânduri salută,


Hubert Tintelott

Secretar european

25 martie 2010

Niciun comentariu: