miercuri, 29 iulie 2009

Campus „Lăsaţi copiii să vină la mine”

În perioada 20-26 iulie 2009, Parohia „Sfânta Treime” Oituz, Bacău, a găzduit campusul pentru copii, organizat de tinerii animatori de la ACT şi Kolping împreună cu Corneliu Bulai, ajutaţi de surorile Benedictine ale Divinei Providenţe şi bineînţeles de cei doi preoţi ai parohiei: pr. paroh Lucaci Eugen şi pr. vicar Savin Mihai. Au participat 320 de copii.

Pentru buna desfăşurare a campusului, tinerii au făcut diferite acţiuni pe parcursul anului pentru a aduna fondurile necesare acestui campus: un bal de ziua îndrăgostiţilor, un târg de primăvară, o lună de zile s-au dat diferite filme pentru copii (vinerea şi sâmbăta), intrarea fiind de 1 leu, însă nu au lipsit sponsorii: domnul primar, familia Căşuneanu şi părintele paroh. Mulţumim!

În prima zi, copiii au fost împărţiţi în 4 echipe egale: „Raze de soare”, „Fluturaşii”, „Trifoii” şi „Norişorii”.

Programul campusului începea dimineaţa la ora 9.00 până la 20.30, copiii având o pauză de la 12.00 la 15.00. În toată această săptămână, copiii au participat cu mult entuziasm la cateheza zilnică, jocuri, laboratoare, concursuri, bansuri, iar joi s-a făcut o ieşire la monumentul eroilor din Oituz. În fiecare seară, copiii participau la Sf. Liturghie pregătită de ei ajutaţi de animatori şi acompaniaţi de Gabriel Balint la orgă. Nu au lipsit nici momentele comice organizate de clowni. Imnul specific campusului a fost compus de animatori.

Sâmbătă seara s-a făcut o serată în care au fost prezentate diferite laboratoare făcute de copii, invitaţii fiind părinţii şi diferite personalităţi.

Campusul s-a încheiat duminică dimineaţa cu Liturghia copiilor, la care părintele paroh Eugen Lucaci i-a invitat pe copii să stea mereu aproape de Isus, care îi iubeşte special pe ei.

Animatorii





marți, 28 iulie 2009

Am început un nou curs de teatru

Luni, 27 iulie 2009, Kolping Moldova a început un nou curs de teatru în cadrul Asociaţiei Speranţa Vieţii din localitatea Siretu, judeţul Bacău.

Cursul este dedicat copiilor din clasele 1-8 şi va dura până la începutul anului şcolar, finalizându-se cu un spectacol susţinut de aceşti copii în faţa părinţilor, prietenilor şi comunităţii din Siretu.

Le uram baftă, şi dacă suntem prin preajmă, poate îi vizităm pe aceşti copii la spectacolul de absolvire a cursului în septembrie.






luni, 20 iulie 2009

Kolping Moldova are un nou steag

După cum bine ştiţi, echipa Kolping Moldova a lansat un concurs pentru stabilirea steagului ce va însoţi asociaţia noastră în toate evenimentele organizate la nivel de dieceză, naţional şi internaţional, steag care va fi simbolul Kolping în regiunea Moldova.

Invitaţia a fost făcută tuturor familiilor şi au răspuns la această provocare două comunităţi: Valea Seacă şi Oituz.

Finala concursului a fost în cadrul Festivalului Kolping şi marea câştigătoare a fost comunitatea din Valea Seacă.

Votul a fost acordat de către un juriu format dintr-un reprezentant al fiecărei Familiii şi de votul secret al tuturor participanţilor la Festivalul Kolping.

Felicităm comunitatea din Valea Seacă pentru victorie, efort şi curaj dar şi comunitatea din Oituz pentru participarea la acest concurs.

Comunitatea câştigătoare a primit invitaţia unei tabere cu cazarea gratuită organizată la Casa Kolping din Ploscuţeni.

Felicitări!

Corneliu Bulai – Preşedinte Kolping Moldova





Consiliu director în Familia Kolping Ploscuţeni

Duminică, 19 iulie, în Familia Kolping din Ploscuţeni a avut loc consiliul director. La întâlnire au participat membrii consiliului dar şi preşedintele interimar Kolping Moldova, Corneliu Bulai.

S-au discutat câteva aspecte legate de situaţia unui imobil al Familiei Kolping dar şi aspecte organizatorice ale Centrului de îngrijire la domiciliu precum şi a Casei Kolping din Ploscuţeni ca loc de găzduire a diferitelor tabere.

Din partea Kolping Moldova a venit propunerea ca Festivalul Kolping din anul următor să fie organizat în Ploscuţeni, membrii urmând să ia o decizie în următoarea perioadă, dar şi posibilitatea unui parteneriat între Familia Kolping din Ploscuţeni şi Familia Kolping din Valea Seacă.

Mult succes!

Corneliu Bulai – Preşedinte Kolping Moldova


joi, 16 iulie 2009

Şi a fost Festivalul Kolping Moldova, Valea Seacă 10-12 iulie 2009

Dacă societatea de astăzi ne oferă puţine bucurii, bucuria de a fi împreună este un dar de la Dumnezeu şi nu are nimeni dreptul să ne-o răpească.

Fondatorul mişcării noastre, Fericitul Adolf Kolping, a luptat şi militat pentru păstrarea bucuriei creştinilor de a fi împreună.

Astăzi, ideea de a fi împreună pare la prima vedere uşor utopică şi pentru mulţi chiar uşor comunistă, mai ales când auzim şi vedem atât de acut încurajarea eu-lui: “Eu trebuie să reuşesc.” “Eu trebuie să mă simt bine.” “Eu trebuie să am, indiferent ce se întâmplă în jurul meu.” “Eu; şi după mine potopul…”

În acest sfârşit de săptămână, în comunitatea din Valea Seacă, judeţul Bacău, a avut loc FESTIVALUL KOLPING MOLDOVA 2009 cu tema “Petrecerea timpului liber în familia mea”

Această întâlnire a adus împreună 70 de tineri şi 20 de familii din comunităţile Kolping aflate în dieceza noastră.

Am încercat să învăţăm din nou cum să fim împreună: să ne rugăm împreună, să ne distrăm împreună, să discutăm împreună despre noi, să ne cunoaştem mai bine, să ne tolerăm, să legăm prietenii şi să învăţăm a crea împreună o amintire frumoasă de vară.

Nu ştim dacă am şi reuşit asta, dar noi ne-am încăpăţânat să încercăm.

Întâlnirea a avut loc pe dealul bisericii din Valea Seacă, un loc parcă special amenajat pentru astfel de evenimente.

Am participat la sfintele liturghii, am avut momente de cateheză unde părintele Catană Bogdan, împreună cu părintele Cristian Ignat, ne-au vorbit şi îndrumat ideile, am vizitat împreună câteva repere spirituale ale comunităţii din Valea Seacă (capela din cimitir), ne-am delectat cu programe artistice prezentate de fiecare comunitate şi în final am participat împreună la Sf. Liturghie unde au depus adeziunea la Familia Kolping membrii din Valea Seacă.

Vrem să mulţumim comunităţii din Valea Seacă pentru că ne-au găzduit şi au muncit pentru reuşita acestui festival, să mulţumim părintelui paroh Ieronim Enăşoaie şi părintelui vicar Catană Bogdan pentru sprijin şi pentru încredere, familiilor din Valea Seacă pentru că au preparat cea mai bună mâncare din lume, comunităţilor prezente pentru că au răspuns invitaţiei noastre şi în primul rând mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne ajută să fim împreună întru slava Lui.

Presedinte Kolping Moldova

Corneliu Bulai



marți, 7 iulie 2009

Curs de teatru Kolping în Parohia “Sf. Cruce” Bacău

Asociaţia Kolping Moldova a desfăşurat în Parohia “Sf. Cruce” din Bacău un curs de teatru pentru copii.

La acest curs au participat 16 copii din parohie, coordonaţi de dl. Corneliu Bulai din partea Kolping Moldova.

Duminică, 5 iulie, a avut loc spectacolul de absolvire a acestui curs prin prezentarea, în faţa părinţilor şi a credincioşilor din parohie, unui mic spectacol.

Acest spectacol a fost şi un cadou oferit de copiii din trupa de teatru părintelui paroh pentru cei 25 de ani de preoţie.

Asociaţia Kolping Moldova mulţumeşte micilor actori, părinţilor, surorilor care ne-au oferit spaţiul din Oratoriul “Maria Bambina”, dar şi parohiei prin părintele vicar şi părintele paroh pentru deschidere, încredere şi sprijin.

Preşedinte Kolping Moldova

Corneliu Bulai