luni, 29 martie 2010

Calea Crucii pe dealul Ciciola


Sâmbătă, 27 martie, pe dealul Ciciola din Valea Mare, asociația noastră a desfășurat tradiționala Calea Crucii.

Procesiunea a fost precedată vineri de o seara de rugaciune cu participarea la Sfănta Liturghie în Biserica “Sf. Anton” din Faraoani și o meditație în Oratoriul comunității unde un număr de 50 de tineri proveniți din Familiile Kolping: Cleja, Ștefan cel Mare, Oituz, Valea Seacă și Faraoani au fost invitați la un moment de conștientizare a jertfei lui Cristos pe lemnul Crucii atat cât timpurile și tinerețea o permit.

Seara a fost condusă de părintele Romeo Horvat, călugar în Ordinul Fraților Capucini din Onești care, cu o măiestrie dobândită și din experiența lucrului cu tinerii elevi ai Liceului catolic “Sf. Iosif” din Onești, a știut să ne provoace, să gândim și să simțim în sufletul nostru gestul suprem de iubire oferit de Cristos pentru noi.

Părintele a căutat să provoace inima noastră și să înțelegem ce înseamnă Calea Crucii pentru creștinul zilelor noastre și împreună să pregătim sufleteste calea suferinței și iubirii lui Cristos pe care urma să o străbatem a doua zi.

Tinerii au avut și posibilitatea unei spovezi ca pregatire pentru întâmpinarea Săptămânii Mari.

Sâmbătă s-au mai alăturat procesiunii încă 100 de persoane: membrii asociației dar și alți invitați.

Calea Crucii a fost condusă de către părintele Ioan Balan din Bacău, Parohia "Sf. Nicolae" și de către părintele Mihai Savin, vicar în Parohia “Sf. Treime” din Oituz.

Ne-am bucurat de o vreme frumoasă care ne-a dat posibilitatea ca și în acest an să experimentăm jertfa lui Cristos și să readucem în sufletele și viețile noastre iubirea Domnului.

Mulțumim tuturor membrilor participanți, comunitaților din Oituz, Ploscuțeni și Faraoani pentru sarmale, FK Bacău pentru sprijin, fabricii de pâine din Valea Mare pentru sponsorizare, tinerilor din FK Faraoani, în special președintelui Daniel Benchea pentru organizarea serii de vineri.

Asociația Kolping Moldova urează tuturor un Timp Pascal binecuvântat.

Al vostru
Corneliu Bulai


marți, 23 martie 2010

Întâlnirea cunoașterii

Duminică, 21 martie 2010 tinerii din FK Oituz și ACT au fost gazdele asociației de tineret din Onești, Oneștin.

A fost o întâlnire cu acțiuni recreative, scopul fiind cunoașterea și comunicarea cu alții. Ne-a plăcut să petrecem timpul cu alții, astfel reușind să ne facem mai mulți prieteni și legături între asociații. Mulțumim tinerilor care au participat și pe viitor dorim cât mai multe activități împreună.

O zi frumoasă!

Raluca Grecu – Familia Kolping Oituz



Calea Crucii în Familia Kolping Oituz

Sâmbătă, 20 martie, pe dealul Perchiu din Onești, Familia Kolping Oituz împreună cu alți tineri din alte parohii a participat la Calea Crucii organizată de pr. Horvat Romeo.

Au fost prezenți aproximativ 100 de tineri.

Ceremonia a fost condusă de pr. Romeo, de surori și câțiva tineri.

Mulțumim tinerilor pentru că au ales câteva ore de meditație și au evidențiat importanţa pregătirii personale a creştinului pentru drumul crucii și au ales din multitudinea de variante oferite de viaţa de zi cu zi să vină şi să se jertfească pe acest drum al Crucii pe care Isus a suferit din iubire pentru mântuirea noastră.

Tinerii din Familia Kolping Oituz doresc tuturor Sărbători Pascale binecuvântate.

Eduard Ghitiu – președinte Kolping Oituz


luni, 15 martie 2010

Invitaţie la Calea Crucii

Dragi membri Kolping

Şi în acest an vă aşteptăm cu drag la tradiţionala Cale a Crucii organizată de asociaţia noastră.

Pentru acest an am dorit să aducem un program alternativ în ideea de a pregăti spiritual procesiunea Calea Sfintei Cruci dar şi întâmpinarea timpului Pascal.

Propunem câteva adăugări în program după cum urmează:

Vineri 26 martie, Parohia „Sf. Anton“ împreună cu Familia Kolping din Faraoani vor găzdui exerciţiile spirituale Kolping după care a doua zi dimineaţă vom pleca către Valea Mare (dealul Ciciola).

Vă aşteptăm cu drag!


Vineri 26 martie

16.30 - 17.00 - Sosirea participanţilor – Oratoriul Bisericii din Faraoani

17.30 - Participarea la Calea Crucii în comunitate

- Participarea la Sf. Liturghie de seară în comunitate

19.00 - Cina (pregătită de tinerii din Familia Kolping Faraoani)

20.00 - 22.00 - Exerciţiu spiritual susţinut de părintele Romeo Horvat din Ordinul “Fraţii Minori Capucini“, Oneşti

22.00 - Vizionare film tematic

Cazarea va fi organizată de tinerii din Faraoani în Oratoriul comunităţii.


Sămbătă 27 martie

10.00 - Moment de rugăciune susţinut în Biserica Sf. Mihail din Valea Mare

- Calea Crucii pe Dealul Ciciola

13.00 - Agapă frăţească în curtea bisericii din comunitate (organizată de FK Faraoani, FK Ploscuţeni şi FK Cleja)


Recomandări:

- Pentru cei care vor veni vineri la exerciţiile spirituale există un autobuz din autogara Bacău către Faraoani la ora 16.30.

- Fiecare comunitate Kolping să aibă în posesie steagul Familiei Kolping.

- Pentru cazarea de vineri din Faraoani să aveţi la voi un sac de dormit sau o pătură (ei ne oferă doar o saltea de dormit).

- Masa (cina, micul dejun şi agapa de sâmbătă) este asigurată de către FK Faraoani dar dacă doriţi să donaţi o sumă modică (3-4 ron de persoană) pentru cheltuielile de organizare ei s-ar bucura şi ar fi un ajutor important pentru cheltuielile de organizare.

- Să nu uităm că nu este un timp de distracţie şi manifestare exagerat expresivă, dar este un timp de meditaţie şi rugăciune şi asta implică un comportament special, decent şi responsabil din partea fiecărui participant (conducătorii de grup sunt chemaţi să comunice şi să vegheze la conştientizarea acestei responsabilităţi)

- Persoane de contact: Daniel Benchea: 0754531827 şi Corneliu Bulai 0766875601 sau pe mailul asociaţiei: officemoldova@kolping.ro


Praeses Kolping Moldova

Pr. Bogdan Catană

Preşedinte Kolping Moldova

Corneliu Bulai

marți, 9 martie 2010

Kolping Oituz – Mărţişoare pentru femeile bolnave din Spitalul Oneşti. Campanie organizată de tinerii din Familia Kolping Oituz

Toate mamele sunt felicitate în ziua de 8 martie ca un elogiu adus maternităţii şi preţuirii pentru mamele din întreaga lume.

Tinerii din Familia Kolping Oituz au iniţiat o campanie de oferire a unui mărţişor pe străzile din oraşul Oneşti dar şi femeilor bolnave din Spitalul Oneşti.

Tinerii au considerat că aceste femei au nevoie de consideraţie şi preţuire mai ales în momente atât de dificile dar au vrut să producă şi un semnal de încurajare a tinerilor pentru acţiuni care să implice cazuri sociale şi medicale iar aceste semne de preţuire să fie nu numai pentru persoanele dragi nouă şi apropiate ci şi pentru persoane care au nevoie, poate sunt neglijate de propriile familii şi au nevoie de această mică bucurie.

Zâmbetul şi mulţumirile lor ne stau mărturie că acest gest a adus un dram de speranţă, solidaritate şi umanitate creştină.


Eduard Ghitiu – Preşedinte Familia Kolping Oituz