luni, 6 aprilie 2009

Calea Crucii pe dealul Ciciola (Valea Mare)

Sâmbată, 4 aprilie, pe dealul Ciciola din satul Valea Mare (Bacău), Asociaţia Kolping Moldova a organizat şi participat la tradiţionala Calea Crucii, ca o formă de pregătire a sufletului şi conştiinţei creştine pentru Săptămâna Mare.

Au fost prezenţi aproximativ 120 de tineri aparţinând familiilor Kolping din Bacău, Frumoasa, Faraoani, Cleja, Oituz, membri ai asociaţiei, precum şi alţi invitaţi.

Ceremonia a fost condusă de doi preoţi: pr. Coşa Eduard şi pr. Bulai Valentin. 

La finalul ceremoniei, pr. Coşa Eduard a adresat şi câteva cuvinte participanţilor, în care a evidenţiat importanţa pregătirii personale a creştinului pentru drumul crucii şi a mulţumit tinerilor pentru că au ales din multitudinea de variante oferite de viaţa de zi cu zi să vină şi să se jertfească pe acest drum al Crucii pe care Isus a suferit din iubire pentru mântuirea noastră. 

Asociaţia Kolping Moldova mulţumeşte tuturor participanţilor la Calea Crucii şi doreşte tuturor Sărbători Pascale binecuvântate.

 

                                                               Corneliu Bulai

                                                               Preşedinte Kolping Moldova





Niciun comentariu: